A sosit momentul ca să-mi găsesc animalul de companie; îl cheamă Fulgerică, l-am botezat așa atunci când l-am întâlnit: o noapte plină de mister, țipenie de om prin lume, mă târam cu greu spre casă și, dintr-o dată, Fulgerică-mi taie calea, așa, brusc! Mă opresc uimit și-l întreb unde se grăbește; el, dându-și ochii peste cap, îmi răspunde sec: “mi-am uitat cheile de la casă peste drum și văd o țestoasă că se’ndreaptă vertiginos înspre ele…”. Abia am apucat să-i fac o poză lui Fulgerică al meu, că el, țuști din cadru, a dispărut!

   L-am rugat pe Fulgerică să-mi țină companie în aceste vremuri grele… mi-a spus că vine cât de repede poate, traficul prin oraș este infernal; o să ajungă prin Aprilie-Mai, se mișcă mai greu din cauza “izoletei” din spate!