Nimeni nu mai tine minte daca era intr-adevar o zi de mai; putea sa fie si iunie. Important era in acele momente linistea din jur. Mult soare. Si eu, care invatam sa fac poze cu un Smena 8m. Distractia incepea abia seara cand ajungeam acasa si ma puneam sa developez filme, apoi sa maresc pe hartie; ba iesea, ba nu iesea, dar si cand vedeai imagina cum se naste in tavita cu revelator, iti venea sa sari in sus de bucurie.
Dupa 17-18 ani, gasesc cateva bucati de film. O scanare “profesionala” mi-ar fi de folos, dar ce atata tehnica? E seara, iau negativul si-l pun pe fata unei lampi, fac o poza cu un digital si…. rezultatul e mai mult decat placut! Ce conteaza tehnica? Sa vezi o frantura de memorie de acum 17, si esti mai mult decat in al noualea cer.
Pentru bunii mei colegi de liceu Stefan, Marius, Cristina si Misu ?